Ministerul Informaţiilor din Malaezia propune împărţirea bloggerilor în profesionisti si neprofesionisti. Numai cei din prima categorie vor putea fi citaţi de mass-media tradiţionale si vor putea fi traşi la răspundere pentru cele publicate. Această măsură este menită să faciliteze responsabilizarea juridica pentru calomnii si insulte a bloggerilor. Gasiti in Gandul mai multe.
Să nu fiţi cu DA, că ziceţi nu! May 14, 2007
Video-ul de faţă nu mai necesită niciun comentariu
))). Băgaţi de seama ce ştampilaţi!
Guerrilla politics, în Romania: o infantilizare May 11, 2007
Politicienii noştri se cam plictisesc. Şi, dacă tot se plictisesc, se apucă să joace o tablă, să mănânce seminţe şi să bea o bere sau două… Şi, stând aşa la o bere, politicienilor le vin diferite idei năstruşnice.
Unii montează ţepe negre într-un parc, alţii vin şi le fură. Unii se duc cu mare fast să dea ceasuri drept cadou preşedintelui suspendat, alţii îi întâmpină cu mici cruzi şi bere caldă. Unii împart cărbuni cu mesaje politice, alţii lansează bărcuţe de jucărie în fântâni… Şi uite aşa, la sfârşitul zilei, politicienii se strâng la o bere să se laude cu reuşitele de peste zi. Povestindu-şi ce au mai pus la cale, aproape că leşină de mulţumire şi extaz. Mulţumiţi că a mai trecut o zi grea, de făcut politică serioasă, se culcă liniştiţi, pregătiţi pentru o nouă zi de isprăvi.
Belive it or not, astăzi tineretul liberal (văd că numai tinerii sunt puşi la înaintare – TSD-ul dădea cadou ceasuri săptămâna aceasta; probabil, ca să nu fie acuzaţi onorabilii seniori că dau în mintea copiilor) a lansat într-o fântână arteziană 148 de bărcuţe de jucărie. Gestul lor a fost gândit simbolic totuşi: aceste biete şi inocente bărcuţe reprezentau flota pe care Băsescu ar fi vândut-o.
A trecut vremea fluturaşilor! May 10, 2007
Campania pentru referendum are un caracter aparte. Nu mai vedem panouri outdoor imense cu politicieni, nu mai primim pliante în cutia poştală şi nici nu ni se mai îmapart fluturaşi propagandistici ale diferitelor formaţiuni politice. Nici măcar SMS-uri caracteristice perioadei de campanie nu mai circulă.
Elemente ieşite din comun am constatat la PD: au împărţit pungi de cărbuni cu sloganul “Arde-i pe corupţi” si au inaugurat “Aleea celor 322″, o alee cu 322 de ţepe negre din parcul Tineretului (vezi foto). De altfel, am mai văzut şi tricouri cu “Băse, just do it!” (şi semnul de la Nike) sau autocolante cu mesajul “Cetăţean suspendat, solidar cu Traian Băsescu”.
Trebuie însă să recunosc că mă aşteptam ca lupta pentru referendum să se dea prin intermediul noilor media, cum ar fi internetul. Dar nici aici politicienii noştri nu excelează. Geoană are un blog, Băsescu are un site, iar Gigi Becali tot un fel de site. Blogul lui Mircea Geoană are postări interminabile şi impersonale, într-un stil care nu cred că este adaptat canalului de comunicare. Site-ul lui Băsescu conţine doar două mesaje din partea preşedintelui. În rest doar comentarii ale susţinătorilor preşedintelui suspendat. Un element eficient al campaniei online a fost, după părerea mea, doar seria de mesaje transmise în masă pe Messenger. Nu am văzut însă nimic inedit, nici măcar clipuri virale…
În schimb, parcă ne reîntoarcem în timp, fiind relansată moda mitingurilor. Prima dată, când lumea s-a strâns spontan în Piaţa Universităţii, nu a fost un eveniment supărător. A doua oară, când lumea s-a strâns tot pentru Băsescu, în Piaţa Revoluţiei, parcă a început să mă deranjeze. Dar când furnicuţele roşii au invadat Bucureştiul, blocând 6 km de artere principale ale capitalei, chiar că m-am enervat. Iar din acel moment a început circul: mici, bere, MC, muzică… De unde vine brusc obsesia asta cu mitingurile acestea penibile? De ce nu putem să avem o comunicare politică decentă? De ce pun întrebari la care cunosc raspunsul?
P.S: Singura dată când Gigi mi-a fost cu adevărat simpatic a fost atunci când a apărut la mitingul PSD din faţa Casei Poporului, să culeagă lauri şi voturi pe cheltuiala PSD.
UPDATE: Vă vine ori nu a crede, intre timp tepele au fost furate! Ca sa vedeti ce minte au unii……….A, si Basescu şi-a updatat site-ul, la o zi dupa ce am scris post-ul asta. Poate a citi ce am scris
))