Demisia aduce adevarul March 30, 2007

Intr-un post anterior imi exprimam framantarile in lagatura cu intrventiile in direct ale presedinteleui. Intrebam: “Se exPRmia presedintele controlat?”

Astazi am aflat adevarul. Demisia Adrianei Saftoiu m-a mirat sincer si m-a intristat intr-un fel. Mi se parea ca face echipa buna cu Basescu. Cat se putea! In interviul exclusiv de astazi din Romania libera, Adriana Saftoiu raspunde sincer  catorva intrebari arzatoare. Ii multumesc reporteritei ca a pus si intrebarea care a framanta pe mine. M-am linistit! Chiar nu era nicio strategie. Basescu statea in pijamam acasa si i se nazarea sa intervina, in timp ce consilierii lui se rugau de el sa aiab rabdar esi sa aleaga alta modalitate de a comunica:

» Interventiile lui televizate genereaza intotdeauna scandaluri. Nu i-ai spus sa nu mai intre in direct?
— Nu sunt o sustinatoare a acestui mod de a comunica. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca unele din interventiile lui au avut efect. A fost o perioada foarte lunga in care nu dadea telefon, ma suna si imi spunea, uite ce se spune, ce se face, as intra pe telefon si eu ii spuneam, nu o sa intrati pe telefon, nu are nici un rost, nu combatem asa subiectele, si era de acord, dar sunt si momente pe care si le asuma. Pana la urma e presedintele tarii, un consilier e acolo sa-i dea un sfat, sa-i dea o varianta. 

» Era premeditat sau il lua gura pe dinainte, nu se putea abtine, NU SE PUTEA CONTROLA?
— Stim ca e un om direct, ferm, plus ca un om care a castigat trei alegeri e sigur pe el. Ai argumente putine sa-i spui sa fie ipocrit, sa se ascunda in spatele cuvintelor. Daca ceva regret in acesti doi ani este ca n-am reusit sa-l conving pe presedinte ca mesajele si discursurile sa fie mai putin personalizate, aici poate a fost si inabilitatea mea, lipsa de perseverenta. Uite, am suficiente motive sa ma retrag.

 » Ai ceva sa-ti reprosezi?
— Sunt evenimente, declaratii pe care reanalizandu-le mi-am spus ca daca eram mai atenta la vreo nuanta puteam sa le evit. Principalul lucru a fost intotdeauna sa ma gandesc la ce nu-mi spune, exista acolo o marja de 1% pe care trebuia sa o intuiesc, care uneori intorcea mesajul. Ii reprosam uneori ca discursuri excelente, foarte bune, reusea sa le anuleze printr-o propozitie foarte personalizata. Intr-un discurs bun spunea “moguli de presa”, care anula totul. Actiunea se concentra la mogulii de presa. Sau intr-o analiza foarte atenta pe o problema sociala, dar care putea sa se incheie cu “guvernul e mediocru”, si gata, se ducea totul.
Aici tot interviul, care e chiar interesant.

Cu toate astea e ceva fascinant in a fi consilierul de imagine a unui presedinte, nu?

Second Life March 28, 2007

Nu, nu vreau să scriu despre noua ameninţare virtuală venită din lumea atât de avansată a tehnologiei, jocul ce a înnebunit peste 2,5 milioane de oameni, Second Life. Refuz să intru pe site-ul care este poarta spre această lume virtuală, care a început să înghită oameni cu totul şi refuz să scriu despre acest joc care mi se pare de-a dreptul înfricoşător prin efectele care le va avea asupra societăţii noastre. Sunt ferm convinsă că acest fenomen Second Life va exploda la un moment dat şi că atunci, vrând, nevrând, va trebui să mă confrunt cu subiectul. Până atunci păstrez liniştea…Ceea ce numesc eu momentan Second Life este acea parte a vieţii mele care este legată printr-un cordon ombilical virtual şi informaţional de laptop-ul meu. Ieri am putut să constat acest lucru într-un mod foarte brutal. Dintr-o mare neglijenţă personală, ce-i drept! Ieri, când îmi era lumea mai dragă, laptop-ul meu a refuzat să mai funcţioneze. Pur şi simplu nu mai răspunea la nicio comandă. Cum sunt panicoasă din fire, am tras repede concluziile: s-a terminat, laptop-ul meu e virusat, nu mai pot face nimic, pierd toate informaţiile de pe el!!!

Am încercat apoi singurele două soluţii pe care le cunosc pentru a readuce un calculator la viaţă: să-i vorbesc frumos şi să îi dau restart. Ei bine, timp de două ore nu a funcţionat niciuna din soluţiile mele ingenioase.

Nu vă pot descrie ce am simţit în acele două ore. Mă simţeam deposedată de toate bunurile mele intelectuale, de tot ce însemn eu, de tot ce am creat eu, de identitatea mea. Într-un cuvânt, mă simţeam pierdută! Pierdută pentru că nu făcusem niciodată un “backup” şi nu aveam salvată nicio informaţie pe un suport extern. Nu mai aveam lucarea la care muncesc de luni bune, nu mai aveam articolele pe care le strânsesem cu atâta grijă, nu mai aveam fotografiile din ultimii trei ani din viaţa mea… Lista putea continua şi cu cât mă gândeam mai mult la ce am pierdut cu atât disperam mai tare.

Salvarea mea a fost IT-ul de la serviciu, căruia vreau să îi mulţumesc în acest fel, în mod special. În câteva minute identitatea mi-a fost redată şi laptop-ul meu a ieşit din moarte clinică, având din nou un puls normal.

Aşa că, oameni buni, nu faceţi ca mine, chiar dacă de data asta am avut noroc. Faceţi un “backup” vieţii voastre secundare. Informaţia digitală este pe cât de accesibilă şi comodă, pe atât de volatilă. Măcar vieţii digitale şi informaţionale să îi facem un “backup” pentru că în viaţa reală nu avem nicio şansă. Nu poţi să dai “Save to CD/DVD/external HDD” ca să nu pierzi pe cineva drag sau ca să nu ratezi o ocazie unică. Toate acestea sunt iremediabil pierdute…

“Jmecherii” din trafic March 27, 2007

Aş putea să comentez despre tot felul de şmecheri, pe care îi întâlnesc în fiecare zi pe stradă, în magazine, la film, în piaţă, la poştă sau la bancă. Aş putea să mă iau de mulţi, dar astăzi am auzit o discuţie care m-a determinat să scriu despre un anumit tip de jmecheri: jmecherii din trafic. Jmecherii din trafic nu suportă să stea în coloană, nu suportă să acorde prioritate, nu suportă să meargă cu viteze regulamentare, să păstreze banda sau să semnalizeze. În schimb, ei consideră contrasensul ca fiind banda de viteză făcută special pentru ei şi că prima bandă de la trotuar este locul de parcare rezervat lor. Toţi ceilalţi participanţi la trafic care respectă, mai mult sau mai puţin, codul rutier sau care pur şi simlu dau dovadă de bun-simţ sunt consideraţi “neşte fraeri”, dacă nu chiar mai rău. Jmecherul nu poate să conducă fără să înjure în stânga şi în dreapta, fără să claxoneze şi mai e ceva… Cred că maşinile lor nu pornesc, pur şi simplu, dacă nu au muzica (manelele, de fapt) dată la maxim sau/şi telefonul pus la ureche. Şi eventual şi o ţigareee în gură.

Un fost profesor de al meu ajungea întotdeauna îngrozit şi enervat la curs. Ne spunea că nu există nimic mai jignitor şi mai umilitor decât să fii pieton în Bucureşti. De ce oare? Păi în primul rând că pentru jmecherii din trafic, care conduc maşini mari şi impunătoare, pietonii sunt o rasă care ar trebui eliminată, aceştia fiind vânaţi când încearcă să traverseze strada. Asta nu însemană că jmecherii cu nişte rable puturoase opresc la trecerile de pietoni, dar măcar, la cât de încet se mişcă maşinile lor, mai ai şanse să ajungi până pe cealaltă parte a străzii.

Cam acesta ar fi şi profilul băiatului jmecher pe care l-am auzit vorbind astăzi cu fata care îl însoţea, stând la coadă la un bancomat să ridice “neste cash”. Ei bine, fata îi povestise de un accident cauzat de un “tâmpit”, care a trecut pe roşu şi din cauza căruia două fete, care treceau cu maşina prin intersecţie în mod regulamentar, au ajuns în spital, Dumnezeu ştie în ce stadiu. Jmecherul nostru răbufneşte indignat că aşa ceva nu se poate, că “ăsta trebuie să ajungă la închisoare” şi încheie foarte mulţumit de sine şi sfătos: “Nu zic, şi eu mai trec pe roşu, dar eu măcar mă uit atent înainte de asta”.

Şi cu ce se ocupă poliţia în timp ce unii trec pe roşu?! Păi vă spun eu. Zilele trecute eram pe Ana Ipătescu şi un poliţist a oprit coloana de maşini ca să traverseze pietonii care se adunaseră pe marginea drumului, la un stop intermitent. Totul bine până aici. Oamenii se bucură că în sfârşit face cineva dreptate şi trec mulţumiţi. Printre ei era şi un muncitor, aflat în pauza de masă probabil, cu o cafea în mână, care a trecut strada mai încet. Poliţistul se uită la el şi îi spune enervat, pe un ton ameninţător: “Hai, domnule, mai mişcă-te odată că stau maşinile după tine”!

Parcarile si stalpii de beton March 19, 2007

În Bucureşti nu există locuri de parcare. Asta ştim cu toţii. Maşinile pur şi simplu nu îşi mai găsesc locul pe nicăieri. Dacă vrei să parchezi în Piaţa Romană sau în Piaţa Victoriei mai bine îţi iei gândul de la această utopie pentru că te vei îmbolnăvi de nervi.

Totuşi mai există, slavă Domnului, edili ai Capitalei, adevăraţi gospodari, care au în derulare diferite proiecte pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Lăudabil! Unul dintre proiecte este cel care viza crearea locurilor de parcare pe Calea Moşilor. Lucrările au fost demarate, muncitorii au turnat beton… Dar la sfârşit…surpriză! Locurile erau de nefolosit.

Pentru a vă da seama de ce, vă invit să priviţi cu atenţie fotografia. Cum să îţi parchezi maşina când în mijlocul locului de parcare tronează un stâlp de beton. Şi nici măcar nu a fost o greşeală. Toate locurile de parcare sunt decorate cu câte un stâlp sau cu un pom. Aşa a fost gândit poiectul de la bun început: mai întâi turnăm beton, facem locul de parcare şi apoi îl distrugem ca să scoatem stâlpii şi copacii. Ce să faci? Să plângi? Să râzi?

La circ cu un Stradivarius March 19, 2007

Domnul Mădălin Voicu a binevoit, într-un sfârşit, să restituie statului român mult controversata vioară Stradivarius, la care a cântat tatăl său, violonistul Ion Voicu. Toate bune şi frumoase până aici. Dar eu mă întreb, de ce a trebuit ca şi de această dată, să se transforme totul într-un circ televizat? Probabil că dânsul a dorit să facă un act de caritate în direct. Păcat că făcut acest lucru cu un bun care nu îi aparţinea de drept.Sau poate că domnul Voicu voia să se descotorosească de un instrument care şi aşa i-a provocat numai probleme, după cum a declarat. Atât de tare a ajuns să îl enerveze vioara încât a avut momente în care dorea chiar să o calce în picioare. Totuşi am avut noroc, domnul Voicu dându-şi seama că poate nu este indicat să faci crize de nervi în preajma unor adevărate bijuterii muzicale care valorează câteva miloane de dolari. Vioara a ajuns cu bine la Ministerul Culturii. Asta în cazul în care se dovedeşte că vioara predată este chiar originalul.

Mădălin Voicu nu a părut deranjat de faptul că a trebuit să se ajungă la un scandal, care a pătat amintirea tatălui său. Şi atunci cum de s-a hotărât Mădălin Voicu atât de brusc să predea vioara Ministerului Culturii, după ce luptase atât de vehement să demonstreze că el este proprietarul de drept al acestei viori ? De ce a mai venit în emisiunea lui Robert Turcescu să predea vioara “live”, dacă era convins că ministrul Iorgulescu nu se va prezenta să ridice vioara?

Întrebările acestea oricum nu-şi mai au niciun rost pentru că în România totul se face cu cântec…Dar nu întotdeauna cu cântec de Stradivarius.

Romanii dau “spam” politicii March 19, 2007

Politica devine infomaţie “spam”! Românii nu mai doresc să audă, să citească sau să vadă nimic legat de politică. Românii nu mai vor să îşi încarce memoria cu informaţii penibile legate de teribilul show de prost gust la care asistăm de atâta timp.Băsescu, Geoană, Voiculescu şi Tăriceanu nu mai au ce căuta în bagajul de informaţii zilnice al cetăţeanului – locul lor este în “trash” sau în “bulk”, în niciun caz în “inbox-ul” principal. În “coşul zilnic” de ştiri, omul de rând, scârbit de ceea ce se întâmplă în ţara asta, vrea să includă sau să găsească alte subiecte. De unde îmi dau seama de acest lucru? În afara faptului că această suprasaturaţie este evidentă, aproape palpabilă, starea de spirit de “sictir” poate fi observată şi din interesul pe care îl manifestă cititorii noştri pentru un subiect sau altul.

De ce să nu prefere românii să se informeze despre Britney Spears care, deprimată, probabil, că schema cu tunsul la zero nu i-a readus popularitatea de altădată, a încercat să se sinucidă? De ce să nu citeşti despre o femeie obeză care a rămas însărcinată şi care şi-a dat seama de acest lucru doar după ce a născut? De ce să nu ajungă în topul celor mai citite ştiri Petre Roman şi romanţa sa în ritm de manea? Înmormântarea Annei Nicole Smith în Bahamas şi nou-născutul de şase kilograme din China par să fie informaţii mult mai relevante decât eternele acuzaţii reciproce, vehiculate între politicienii noştri.

Duminică seara a murit compozitorul Şerban Georgescu, autorul uneia dintre cele mai îndrăgite melodii cântate de Mădălina Manole, “Fată dragă”. Astăzi această ştire a fost prima în topul celor mai accesate articole. Nu contest valoarea muzicianului Şerban Georgescu, dar cred că în alte condiţii, cititorii noştri nu ar fi fost atât de interesaţi de această informaţie. Îşi întoarce publicul spatele către politică? Vor deveni titlurile principale altele? Probabil că nu. Este doar o revoltă temporară care se va stinge. Dar asta nu înseamnă că penibilitatea va dipărea de pe scena politică românească.

Open media March 19, 2007

Realitatea.net si-a construit intr-un timp destul de scurt o interactiune destul de consistenta cu cititorii site-ului prin difererite sectiuni de asa zise “open media”, unde cititorii pot sa isi spuna parerea, pot sa fie reporteri, sa trimita sugestii, poze, filmulete – Realitatea Ta. De exemplu, emisiunea Newschat este un produs propriu al site-ului, in cadrul careia invitatul si moderatoul putea fi urmariti prin webcam iar cititorii puteau sa intre pe chat si sa posteze propriile intrebari invitatului care le rpundea in direct.

De asemena, site-ul are o sectiune speciala de interviuri ), care se realizeaza prin colaborare cu 100%, emisiunea lui Robert Turcescu. In timpul emisiunii cititorii pot trimite intrebari pentru invitat, dar nu toate ajung sa aiba un raspuns. Dupa emisiune sunt selectate intrebarile interesante si sunt adresate invitatului. 

Prin astefel de sectiuni, ”open media”, cred eu, ca Realitatea reuseste sa isi construiasca si sa isi consolideze o imagine de institutie media deschisa catre public, interesata de publicul. Mai mult, cerd ca cel mai valoros lucru este ca Realitatea creeaza publicului impresia ca pune pret pe opinia sa, ca il apreciaza si ca se ghideaza dupa cerintele, pretentiile si asteptarile acestuia. Sau ma insel?

Si la sfarsit iata cateva interviuri realizate de mine )

Crin Antonescu, vicepresedinte PSD

Zolt Nagy, Ministrul Telecomunicatiilor

Sorin Frunzaverde, Ministrul Apararii

Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei

Radu Berceanu, Ministrul Transporturilor

More to come!

Se exPRima presedintele controlat? March 19, 2007

O intrebare arzatoare ma macina de ceva timp. Sunt de ceva vreme, ca orice roman, martora bataliei penibile dintre presedinte, premier si partidele de opozitie. Deja mi-e scarba de intreg scandalul, mai ales ca din cauza serviciului meu a trebuit sa il urmaresc pas cu pas. Dar nu despre scandal vreau sa vorbesc. Ma rog, nu despre intreg scandalul.

Intrebarea mea este legata de interventiile in direct, la diferite emisiuni, a domnului Basescu. A intrevenit la Gadea, pe Antena3, a intervenit la Turcescu pe Realitatea TV, a intervenit la Liviu Mihaiu pe TVR 1. Singura diferenta este ca la ultima interventie a mai resusit sa declanseze si un scandal.

Ca student la comunicare si relatii publice nu pot sa nu ma intreb cat de regizate sunt aceste interventii. Exista o strategie de comunicare in spatele acestor actiuni??? Sincera sa fiu, mi-l pot inchipui foarte bine pe Basescu zapand in fata televizorului, joi seara, in halat si pijama dungata, si auzind ca se vorbesre despre el, hotarand sa sune si sa spuna si el doua vorbe la televizor.

Bineinteles, ca aceste interventii au o strategie in spate si bineniteles ca specialistii in comunicare cu care lucreaza presedintele isi dau probabil silinta sa creeze un gen de comunicare pentru presonajul Basescu care sa se potriveasca cu personalitatea sa vulcanica si imprevizibila. Pentru un presedinte ca el trebuie, intr-adevar creata o stretegie de comunicare care sa se bazae pe ideea de spontaneitate si autenticitate pe care a mizat presedintele pana acum. Problema este ca publicul este bulversat: aceste scene sunt atat de bine integrate in comportamentul presedintelui incat par sa nu mai aiba nicio gandire in spate. Pe mine aproape ca au reusit sa ma pacaleasca. Probabil ca nici presedintele nu este prea cooperenat si ca nu urmareste scnerariul propus si nici sugestiile specialistilor. Probabil ca “se lasa dus de val” si spune absolut tot ce ii trece prin cap.

Aceasta noua metoda impusa de presedinte, “interventa in direct”, este atat de autentica incat devine prea autentica. Nu mai pare nici mascata, nici regizata, nici planificata.  Nu este nici protocolara si nici oficiala. Poate ca aduce presedintele mai apropae de popor, pentru ca acesta arata ca este implicat, ca interactioneaza, ca “suna la telefonul telespectatorului” si doar astfel isi face vocea auzita. Poate ca este un mod spectaculos de a iti face auzita vocea, poate ca face audienta si poate ca i se potriveste presedinteleui nostru ca o manusa. Dar totusi eu sunt de parere ca, tragand linie, preseintele are mai mult de pierdut. Interventiile sale nu se potrivesc cu statutul sau de presedinte, par sa fie un gen de inisitenta enervanta, o invadare a unui spatiu care nu ii era alocat. Apoi, chiar daca au fost gandite asa, par neprofesioniste si poporul pare nemultumit de acest fapt. In plus, presedintele tinde sa isi piarda cumpatul si sa nu se poata comtrola intotdeauna, si acest lucru iara nemultumeste electoratul si mai mult.

Postul de televiziune la care lucrez, Realitatea TV, a lansat un apel catre pemier si presedinte: o scrisoare deschisa prin care ii invita la dialog, intr-un cadru mai uzual si mai organizat, o dezbatere televizata. Bineinteles ca goana dupa audienta era mascata prin mijloacele specifiice relatiilor publice: prin referirea la inalte valori morale si responsabilitati civice pe care televiziunea trebuie sa le indeplineasca. O manevra ieftina si transparenta  de relatii publice, dar asta e!!Mai ales ultimul paragraf m-a scos din minti…Chiar va rog sa aruncati un ochi si sa imi spuneti ce credeti. Departamentul de comuincare a premierului nu a pierdut timpul si a raspuns destul de curand, spunand ca este de acord ca intre cele doua institutii este nevoie de comuinicare, dar nu prin mass/media ci pe cale oficiala. Ok,..mi s-a parut destul de fair raspunsul lui. Chiar daca Realitatea a cam inghitit in sec…

De la presedintele nostru dornic de comunicare insa ….pauza!! Niciun sunet, niciun raspuns. Si atunci, noi ce sa mai credem? I se ofera sansa unei dezbateri serioase, unui cadru de comuicare organizat iar dansul nici macar nu se oboseste sa refuze. Prefera interventiile ad-hoc si certurile in direct cu premierul, in detrimentul unei posibilitati de a comuinca civilizat. In momentul cand nu ne-a raspuns nimic mi-a devenit extrem de clar ca planul de comuicare a lui Basescu este extrem de bine pus la punct, ca presedintele il urmeaza totusi si ca interventiile sale sunt un punct foarte important din strategia de comuicare. Nu il acuz pe Basescu de nimic. Erau niste framantari interioare ale mele pur si simplu. Mie imi place Basescu. L-am votat si il voi mai vota. Dar cred totusi ca ar putea uneori sa fie mai civilizat si mai …prezintential. Nu de alta, dar poporul roman incepe sa isi piarda respectul pentru institutiile care reprezinta putere…Nu am sprijinit demersul Realitatea de a adresa aceasta scrisoare, dar consider ca ar fi oferit totusi un cadru de discutie civilizat, si ne-ar mai fi scapat de biletele, sms-uri si jigniri la telefonul telespectatorului. Atat.

Hello world! March 19, 2007

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!